La muulți aaaani! Să aveți un 2026 Mi-Nu-Nat!!! Pentru că presimt că multă lume se relaxează acasă pe Netflix zilele acestea, așa că am ceva perfect pentru voi! Am descoperit această rețetă de Ciocolată caldă italiană în Cookidoo (platforma de rețete pt Thermomix) și mi-a plăcut atât de mult că am zis să v-o sharuiesc pe blog adaptată și după metoda clasică, să o poată face oricine :) Este atât e cremoasă și delicioasă cu frișcă deasupra, o adorrr, am făcut-o de multe ori până acum :)) Dacă folosiți ingrediente de calitate, mai ales o cacao bună, această ciocolată caldă mi se pare mai bună și ca cele din cafenelele fancy :) Rețeta video AICI și mai jos.
Ingrediente (2-4 porții):
- 600 g lapte*
- 60-80 g îndulcitor (xylitol, după gust și preferințe)
- 30 g cacao neîndulcită
- 20 g amidon
- 1 praf de sare
- topping: frișcă, scorțișoară, bezele etc
La Thermomix
Punem în bolul de mixare: laptele, îndulcitorul (am folosit xylitol), pudra de cacao (rețeta originală avea 50g, dar mi s-a părut f mult) și amidonul. Un praf de sare e opțional, dar potențează aromele din ciocolată :) Gătim 8 min / 80°C / viteza 4. Servim imediat, cu toppingul dorit: frișcă, scorțișoară, bezele sau cu orice vă place, chiar și cu nimic, adică simplă :)






NOTE:
- Teoretic sunt 4 porții, practic mie mi s-au părut mai mult 2 porții mai generoase, la cât de bună e această băutură :))
- Se poate face și cu un lapte vegetal, of course
- Dacă folosiți miere ca îndulcitor, adăugați-o la final
- Se poate face și varianta de ciocolată caldă albă dacă în loc de cacao folosiți ciocolată albă tocată
- Variații de arome: vanilie, piper cayenne, scorțișoară, coajă rasă de portocală, un strop de rom/amaretto (pt adulți ofc, la final)


Metoda clasică
Într-un bol mic, amestecăm pudra de cacaoa, amidonul și îndulcitorul. Adăugăm treptat 100–150 ml lapte rece și omogenizăm până nu mai sunt cocoloașe. Punem restul de lapte într-o crăticioară și încălzim la foc mediu. Turnăm amestecul de cacao în cratiță și amestecăm continuu cu un tel. Când începe să se îngroașe (2–5 minute), mai lăsăm 30–60 sec pe foc mic, apoi oprim focul.
Servim fierbinte, cu toppingul dorit :) Enjoy! Ciocolată caldă italiană. Rețeta originală din Cookidoo AICI.
Rețeta video
Coming soon… :)
Descoperă mai multe la Madeline.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.