Cele mai bune clătite. Eu am încercat multe variante de clătite până să găsesc una care să iasă de fiecare dată cum trebuie, adică să fie subțiri, fragede și elastice. So, am dat peste rețeta din Cookidoo (platforma Thermomix, rețeta originală AICI), pe care am făcut-o de vreo 10 ori în 2 luni :))) Eu am adaptat-o f puțin, am pus doar 350g lapte în loc de 360, am adăugat o lingură de miere și vanilie. Ei bine efectiv simt că aceasta este, în sfârșit, rețeta perfectă de clătite, pentru că e simplă, clasică și merge la sigur de fiecare dată. Dacă o încercați, sunt curioasă să-mi spuneți: voi cu ce umplutură le-ați servi? Eu sunt fană gem de gutui și dulceață de vișineee :) #GustulCopilariei Rețeta video AICI și mai jos.
Ingrediente (7 buc):
- 150 g făină
- 2 ouă
- 350 g lapte
- 30 g unt topit
- 1 lingură de miere*
- 1/2 linguriță extract de vanilie
- 1 praf de sare
- ulei pt pulverizat în tigaie
Topim untul și îl lăsăm să se răcorească puțin. Într-un bol încăpător, batem ouăle cu sarea, apoi adăugăm untul, vanilie, mierea și alternativ + treptat laptele făina. Omogenizăm bine până obținem un aluat fără cocoloașe. Consistența trebuie să fie ca o frișcă lichidă. Teoretic, lăsăm aluatul să se odihnească 30 de minute la temperatura camerei. Practic, eu sincer mereu sar acest pas :)))))






Încălzim o tigaie antiaderentă (a mea are 21 cm diametru partea de gătit efectiv) și pulverizăm puțin ulei (sau o ugem cu ulei cu o pensulă). Turnăm un polonic mic de aluat și rotim tigaia până când se acoperă uniform fundul tigăii.
Coacem 1-2 minute pe prima parte, până marginile devin aurii și se ridică puțin :) Apoi, fiți atenți, acesta e secretul meu, THE SECRET :)) Pulverizăm încă 2 fâsuri de ulei pe clătită și apoi o întoarcem. Repetăm cu restul de aluat. Punem clătitele pe o farfurie și le acoperim cu un prosop de bucătărie curat sau șervețel, ca să rămână calde și fragede.






Clătitele sunt perfecte cu gem de casă, ciocolată, cremă de brânză dulce sau chiar umpluturi sărate (spanac, brânză, șuncă), dacă omiteți mierea :) Cantitățile se pot dubla foarte ușor, mie îmi ies fix 7 din aceste cantități și atâtea fac de fiecare dată. Baby friendly:


Rețeta este potrivită pt copii + 1an, doar omiteți sarea (mierea e interzisă copiilor sub 1 an din cauza riscului de botulism). Cele mai bune clătite
Rețeta video
ENGLISH VERSION
Coming soon…
Descoperă mai multe la Madeline.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.