Fac ciocolată de casă de mulți ani, mai ales de când nu mai e bunica mea de la Onești (ea făcea cea mai bună ciocolată de casă) folosind această rețetă adaptată după rețeta bunicii. Acum am făcut ciocolată de casă cu miere, suuper delicioasă, care poate fi făcută și baby friendly doar prin înlocuirea pudrei de cacao cu carob (pudră de roșcove), omiterea romului (sau esenței) și prin râșnirea alunelor :) Vă spun sincer că e una din cele mai bune ciocolate de casă pe care am mâncat-o everrrrrr! :) Neapărat să încercați și voi rețeta. Rețeta video AICI și mai jos.

Ingrediente:

  • 250g lapte praf integral
  • 150g unt
  • 120g miere
  • 4 lg cacao* (sau carob, 35g)
  • 100ml apă
  • 1 lgț extract de vanilie
  • 1 lg rom sau 1 lgț esență de rom*
  • 100g alune de pădure*

Punem pe foc într-o crăticioară untul și apa, amestecând la foc mic până se topește untul. Adăugăm mierea, vanilia și amestecăm. Dacă vă este frică de miere preparată termic, o puteți adăuga la final, dar să știți că NU este toxică, își pierde doar din proprietăți :)

Cernem pudra de cacao și laptele praf în crăticioară, amestecăm energic cu un tel până la omogenizare, iar la final apoi încorporăm alunele de pădure.

Tapetăm o formă de chec cu folie alimentară, turnam ciocolata și o introducem în congelator cam 2-3 ore sau până se întărește și poate fi tăiată cuburi frumoase :) O puteți pune și în forme frumoase de silicon. Consistența este puțin mai lipicioasă din cauza (sau datorită :) mierii, FYI. Poftă mare!


*Baby-Friendly:

  • folosiți carob în loc de cacao
  • omiteți romul sau esența, nu sunt potrivite pentru copii mici :)
  • rășniți fin alunele de pădure

Rețeta video

Ciocolată de casă cu miere.

ENGLISH VERSION

Coming soon… :)

Lasă un răspuns