Când am văzut această rețetă la Edith zilele trecute am salivat instantttt! Știind că iubitul meu va fi încântat de așa ceva, am adaptat și improvizat și eu cu ce aveam prin frigider :) Plăcintă cu șuncă și brânză halloumi. Se face incredibil de ușor, e minunată pentru pachețelul celor mici (sau mari) și un super aperitiv la petreceri, veți impresiona sigur sigur :)
Ingrediente (12 buc):
- 400g aluat de foietaj
- 4 felii de șuncă (90g)
- 120g brânză Halloumi
- 1 ou
- 1 lg semințe de chimen
Dezghețăm aluatul de foietaj, îl așezăm pe o tavă cu hârtie de copt, trasăm jumătatea aluatului. Așezăm șunca pe o jumătate de aluat (eu am folosit 2 felii mari șuncă Dulano), apoi felii de brânză Halloumi. Puteți folosi și mozzarella, cred că și cheddar ar merge, se topește mai mult :)
Pliem jumătatea de aluat peste umplutură și sigilăm marginile cu o furculiță. Întepăm cu o furculiță plăcinta, trasăm 12 felii cu o rolă pentru pizza (sau cuțit), Eu am tăiat-o în 12 pătrățele. O ungem cu ou bătut și presărăm semințe de chimen deasupra. I love chimen! :))
Coacem plăcinta aprox 30-35 min la 170C, până e rumenă și frumoasă, eventual și cu ventilația pornită în ultimele minute. O feliem din nou, pe unde am tăiat-o și înainte de coacere, și o servim caldă, dar e bună și rece :) Enjoy!
Plăcintă cu șuncă și brânză halloumi. P.S. – poata vă place și această genială plăcintă cu brânză sărată.
ENGLISH VERSION
Coming soon…
Ingredients (12 squares):
- 400 g puff pastry
- 4 ham slices (90 g)
- 120 g Halloumi cheese
- 1 egg
- 1 tbsp caraway seeds