Idei de rețete de cină pentru copii: paste cu legume (fără carne), budinci, sufleuri, mămăliga, pește cu legume, chifteluțe cu legume/pește, salate, pește cu legume la cuptor. Alte idei utile de rețete pentru copii, în funcție de mesele principale: mic dejun, prânz, gustări dulci, gustări sărate și torturi fără zahăr :)

Informații generale

  • Limitați cât de mult puteți consumul de îndulcitori (de orice tip, chiar și suc de fructe) la copii mici, puteți îndulci deserturile cu banane, mere sau da un plus de gust adăugând scorțișoară, vanilie etc
  • Mierea este interzisă copiilor sub 1 an pentru că le poate provoca botulismul infantil
  • Nucile, migdalele, alunele etc se oferă doar râșnite fin copiilor sub 4 ani pentru că prezintă risc mare de înec, iar floricele de porumb sunt interzise înainte de 4 ani din același motiv
  • Copiii au nevoie de lactate integrale pentru buna dezvoltare a creierului, nu de cele degresate
  • Sarea este interzisă sub 1 an, dar este bine de evitat și ulterior, alimentele au oricum suficient sodiu în componență
  • Boabele de strugure, roșiile cherry, măslinele sau orice fruct rotund de această dimensiune trebuie tăiat în jumătate pe lungime pentru a preveni riscul de blocare a căilor respiratorii
  • Nu căliți legumele în ulei, ci în puțină apă, sau apă + 1 lingură de ulei, pentru a evita prăjeala directă
  • Piperul poate fi folosit, însă în cantități mici, fiind un condiment puternic și iritant gastric
  • În loc de carne tocată din comerț cumpărați o carne de calitate și tocați-o voi singuri
  • Nu folosiți ouă crude (maioneză, tiramisu etc) în alimentația copiilor, sunt periculoase din cauza riscului de contaminare cu Salmonella

Cină pentru copii.

Inspirație baby friendly